AUDIO EXCLUSIV. Georgică Severin – mumă pentru Oprea, ciumă pentru prezența mea în CNA

Fotoreporterii Mediafax l-au surprins pe senatorul PSD Georgică Severin votând luni, 19 septembrie, împotriva începerii urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, acuzat de către DNA de uciderea din culpă a polițistului Bogdan Gigină.

georgica-severin-la-votul-impotriva-urmaririi-penale-a-lui-gabriel-oprea
sursa foto: Mediafax

În urmă cu doi ani, același Georgică Severin m-a pus la zid în cadrul audierii secrete ce a precedat respingerea mea pentru un nou mandat în CNA. Aveam calitate de suspect într-un dosar DNA și pătam, astfel, instituția CNA. Nu voi publica acum înregistrarea integrală. Mă limitez doar la câteva dintre afirmațiile senatorului Georgică Severin. Puneți în balanță comportamentul său în Parlament față de numirea unui membru CNA suspectat de instigarea la comiterea unei fapte asimilate faptelor de corupție și votul senatorului Georgică Severin împotriva începerii urmăririi penale față un fost ministru acuzat de ucidere din culpă.

Georgică Severin: Acuza care vi se aduce este legată de exercitarea calității de membru CNA

 ÎN CAZUL MEU, ACUZAȚIA DNA ESTE INFINIT MAI PERICULOASĂ SOCIAL…

Georgică Severin este președintele Comisiei de cultură a Senatului. În această calitate, la data de 4 decembrie 2014, a condus audierea în comisiile reunite ale celor trei propuneri pentru câte un mandat de membru CNA: a mea, la propunerea înaintată de către președintele Traian Băsescu  încă din 22 septembrie 2014, a lui Radu Călin Cristea, propus de către premierul Victor Ponta și a lui Gabriel Tufeanu, propus de grupul PSD din Camera Deputaților.

A fost pentru prima oară în istoria Parlamentului când audierea unor propuneri pentru calitatea de membru al CNA a fost secretă. Presa nu a avut voie să asiste la audieri. Când am auzit această decizie a senatorului Georgică Severin, am știut că urmează măcelul. Trebuia să refuz audierea în aceste condiții, dar ideea mi-a venit prea târziu.

Tribunalul poporului din vremea lui Stalin se instalase la masă, cu față umană, democrată. Știam că-mi vor reproșa calitatea de suspect într-un dosar DNA, așa că mi-am început prezentarea cu lămuriri pe marginea acestui subiect.

Georgică Severin a început audierea cu comunicatul DNA în mână. Eram suspectă. El avea un punctaj de atins: trebuia să fiu nimicită.

Georgică Severin: O persoană vizată de DNA, instituția ”numero uno”, poate fi membru CNA?

Deputatul Radu Popa, consilierul personal al lui Victor Ponta, fostă vedetă a OTV și actualmente lider PMP, m-a întrebat dacă am să-mi reproșez ceva. Nici un alt parlamentar nu a adresat nicio întrebare cu privire la activitatea mea de membru CNA. Jocurile erau făcute, într-o înțelegere fățișă PSD – fostul PNL – UNPR –UDMR.

Georgică Severin: Acuzația adusă este infinit mai periculoasă

Audierea mea a durat aproximativ 30 de minute. A celorlalți doi, cinci minute în total, deși au fost audiați separat. S-au prezentat, mulțumim, la revedere. Eu am fost respinsă, Radu Călin Cristea și Gabriel Tufeanu au fost admiși.

Georgică Severin: Vă propun să închidem

ÎN CAZUL OPREA, NU-I E RUȘINE CĂ VOTEAZĂ ÎMPOTRIVA URMĂRIRII PENALE

”NU MI-E RUŞINE DE CEEA CE AM FĂCUT, DEOARECE CRED CĂ AM PROCEDAT CORECT. CU TOT CIRCUL, CU TOATE LISTELE RUŞINII ŞI TOATE ASTEA, CONSIDER CĂ AM AVUT DREPTATE ŞI AM PROCEDAT CORECT ŞI DACĂ AŞ FI PUS S-O FAC DIN NOU MÂINE, AŞ FACE-O DIN NOU”, a declarat Georgică Severin pentru Cristi Citre de la Mediafax, justificându-și votul împotriva începerii urmăririi penale de către DNA a lui Gabriel Oprea.

”JIGODIA DE GEORGICĂ SEVERIN”, LAURA GEORGESCU ȘI SISTEMUL

L-am urmărit pe Georgică Severin în calitatea de președinte al Comisiei de cultură a Senatului, în vreme ce eu eram membru CNA.  În opinia mea, este cel mai toxic politician pentru audiovizualul din România.

Într-o ședință cu angajații CNA, președinta Laura Georgescu, îl numea ”jigodia de Georgică Severin”, iar despre ”boul de Ghiță (n.r. Sebastian Ghiță)” spunea că trebuie să-l ”acopere”, atât pe el, cât și postul România TV. Înregistrările sunt publice din 2014 și pot fi ascultate aici.

”Jigodia de Georgică Severin” i-a cerut imediat demisia. Ea a rămas în funcție. În iulie 2015, a fost promulgată modificarea Legii audiovizualului care permite demiterea președintelui CNA. Proiectul fusese inițiat doar cu două luni în urmă de către același Georgică Severin, așadar a parcurs traseul legislativ în regim de maximă urgență, iar în Senat a primit 117 voturi favorabile. Justificarea a fost unanimă: doar așa putem scăpa de Laura Georgescu. Laura Georgescu este și azi președintele CNA. Mai are încă doi ani de mandat.  Sistemul o susține. Cu siguranță, legea va fi aplicată oricărui președinte al CNA care va îndrăzi să deranjeze.

 

NOTĂ: înregistrarea integrală a audierii, care conține și răspunsurile mele, va fi făcută publică la momentul oportun.

This entry was posted in Cutia politică, Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 3 = eighteen

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>